C****** P*****
InculpatÎn baza art. 396 alin. (1), (2) şi (10) C.proc.pen. condamnă inculpatul CUTITAR PATRON la pedeapsa de 1 an ?i 2 luni închisoare pentru săvârsirea infractiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prev.de art. 335 alin. (1) C.pen. (fapta din data de 17.07.2020) În baza art. 396 alin. (1), (2) şi (10) C.proc.pen. condamnă inculpatul Cu?itar Patron la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârsirea infractiunii de conducere a unui vehicul neînmatriculat prev. de art. 334 alin. (1) C.pen. (fapta din data de 17.07.2020) Constată că faptele care fac obiectul prezentului dosar sunt săvârşite în stare de concurs ideal. În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C.pen., contopeşte pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta hotărâre, aplică pedeapsa cea mai grea de 1 an ?i 2 luni închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din celelalte pedepse aplicate, respectiv 3 luni închisoare, stabilind pedeapsa rezultantă de 1 an şi 5 luni închisoare. În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 alin. (1) C.pen., termenul de supraveghere urmând a se calcula conform art. 92 alin. (2) C.pen., de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 93 alin. (1) C.pen. pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Sălaj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Sălaj sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 60 de zile, în cadrul Primăriei comunei Româna?i sau în cadrul Spitalului Jude?ean de Urgen?ă Zalău. Conform art. 94 alin. (1) C.pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute la art. 93 alin.1 lit.c)-e) se comunică Serviciului de Probaţiune Sălaj. Conform art. 94 alin. (2) C.pen., supravegherea executării obligaţiei prevăzute la art.93 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) C.pen. se face de către Serviciul de Probaţiune Sălaj. În baza art. 404 alin. (2) C.proc.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 272 C.proc.pen. şi art. 274 alin. (1) C.proc.pen., obligă pe inculpatul Cu?itar Patron la plata către stat a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 300 lei aferentă urmăririi penale şi suma de 300 lei aferentă fazei de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată astăzi, 09.03.2022, prin punerea la dispoziţia inculpatului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 45/2022 din 09.03.2022Stabileşte pronunţarea la data de 09 Martie 2022, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia procurorului şi a părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.02.2022Amână cauza faţă de lipsa inculpatului, legal citat pentru acest termen de judecată, şi faţă de care, pentru termenul următor s-a dispus emiterea unui mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 13.01.2022