K***** I***** I********** R* S***
ReclamantR****** M*****
PârâtAdmite sesizarea din oficiu de îndreptare eroare materială. Îndreaptă eroarea materială strecurată în considerentele şi în dispozitivul Sentinţei civile nr. 241/17.03.2022, pronunţată de Judecătoria Costeşti, în dosarul cu nr. 3641/214/2021, în sensul obligării pârâtului la plata către reclamant a sumei de 1.739,81 lei, iar nu 1.738,81, astfel cum din eroare s-a menţionat. Îndreptarea se va face în ambele exemplare ale hotărârii. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Costeşti. Pronunţată astăzi, 08.04.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere indreptare eroare materiala din 08.04.2022Admite cererea de valoare redusă formulată de către reclamanta KREDYT INKASO INVESTMENTS RO SA, în contradictoriu cu pârâtul RÎŞNEŢU MARIAN. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.738,81 lei, compusă din: 726,11 lei, reprezentând contravaloare servicii de telecomunicaţii, 992,75 lei, reprezentând despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului şi 20,95 lei, reprezentând penalităţi de întârziere, calculate de la scadenţă până la data cesionării creanţei. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a dobânzii legale penalizatoare, aferentă debitelor din fiecare factură fiscală astfel cum au fost acordate, calculată conform art. 3 alin.2 din OG nr. 13/2011, de la data cesionării creanţei şi până la data achitării integrale a debitului. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Costeşti. Pronunţată astăzi, 17.03.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 241/2022 din 17.03.2022