R** & R** S***
ReclamantI*** V*******
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamanta SC RCS & RDS SA, în contradictoriu cu pârâtul I*** V*******. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 3.945,33 lei reprezentând debit principal constând în contravaloare servicii neachitate şi penalităţi de întârziere aferente debitului principal, în cuantum de 0,2% pe zi întârziere, calculate de la data scadentă a fiecărei facturi fiscale în parte şi până la achitarea debitului principal datorat. Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Făurei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instan?ei, astăzi, 02 iunie 2021.
Hotararecameraconsiliu647/2021 din 02.06.2021În temeiul art.396 alin.2 Cod procedură civilă, amână pronunţarea la data de 02.06.2021, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 mai 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.05.2021