B**** N****** p*** a** B***** P****
ContestatorC*** J******** D* P***** B****
IntimatAdmite în parte contestaţia formulată de contestatorul BALAJ NICOLAE în contradictoriu cu intimata CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII BIHOR, şi în consecinţă: Dispune anularea Deciziei nr. 257187 din 27.08.2021 privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă, emisă de intimată. Obligă intimata să recalculeze pensia contestatorului cu luarea în considerare a veniturilor respinse la valorificare, înscrise în Adeverinţa nr. 276 din 22.02.2016 emisă de Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă „CFR MARFĂ” SA Bucureşti. Sucursala Transilvania. Remiza Locomotive Oradea, sens în care să emită o nouă decizie de pensie, cu acordarea drepturilor astfel stabilite începând cu data de 01.08.2021. Respinge restul pretenţiilor. Obligă intimata la plata în favoarea contestatorului a sumei de 1.300 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Bihor Pronunţată azi, 29.12.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 1586/2021 din 29.12.2021AMANA PRONUNTAREA HOTARARII PENTRU DATA DE 29.12.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.12.2021