S******* P*** S**
ReclamantM********* T******** P*** P*****
PârâtD******* F****** A M*********** T********
PârâtAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului MUNICIPIUL TIMIŞOARA prin PRIMAR şi, în consecinţă, Respinge acţiunea formulată de reclamanta S.C. SEMIKRON PROD S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL TIMIŞOARA prin PRIMAR, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Respinge acţiunea formulată, astfel cum a fost precizată, de reclamanta S.C. SEMIKRON PROD S.R.L., în contradictoriu cu pârâta DIRECŢIA FISCALĂ A MUNICIPIULUI TIMIŞOARA, având ca obiect anulare act administrativ-fiscal, ca rămasă fără obiect. Ia act că reclamanta va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Calea de atac se va depune la Tribunalul Timis – Secţia contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 21.03.2022.
Hotarare 271/2022 din 21.03.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 21.03.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 07.03.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.03.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 07.03.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 21.02.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.02.2022pentru administrarea probatoriului
Incheiere de sedinta din 20.12.2021Având în vedere hotărârea colegiului de conducere nr. 22/30.09.2021 a Tribunalului Timiş prin care a fost decisă desfiinţarea completului de judecată C6, sub toate aspectele sale, s-a dispus repartizarea ciclică a dosarelor completului, conform procesului verbal din data de data de 18.10.2021.
Incheiere de sedinta din 20.10.2021