Dosar 3664/338/2021/a1 din 25.11.2021

măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3664/338/2021/a1
Data dosar:
25.11.2021
Instanta:
Judecătoria Zărnești
Departament:
Judecatoria Zarnesti
Obiect:
măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 14.01.2022 la ora 9:00

    Complet: C21 penal-CC
  • Soluţionare

    În temeiul art. 346 alin. (1) C. proc. pen., constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis la data de 22.11.2021 în dosarul penal nr. 1159/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărne?ti, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul C******* B***** C******* sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „Conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. (2) Cod penal. Încheierea se comunică de îndată procurorului şi inculpatului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, la data de 14.01.2022.

    Incheierefinalacamerapreliminara din 14.01.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD