C******* N******* D* A*** D*** L******
PârâtS********* Î********* B********
ReclamantB**** G*******
ReclamantI*** A** V********
ReclamantP****** M******
ReclamantAdmite cererea. Obligă pârâtul să calculeze şi să plătească, pentru perioada în care reclamanţii membri de sindicat au beneficiat de majorarea/creşterea salariului de bază reglementate de Legea-cadru nr.153/2017, art. 5 şi art. 8 din Anexa nr. I, Familia Ocupaţională de Funcţii Bugetare "Invăţământ"-Capitolul I lit.”B” Reglementări specifice personalului didactic din învăţământ, începând cu data de 01.01.2019 până la data la care salariul de bază al acestora devine egal sau mai mare decât cel stabilit potrivit legii pentru anul 2022, drepturile salariale ale acestora, conform art. 38 alin.(41) din Legea-cadru nr.153/2017 coroborat cu art.2 din OUG nr.48/2022, prin aplicarea majorării/creşterii la salariul de bază deţinut/aflat în plată. Obligă pârâtul să achite reclamanţilor diferenţele de drepturi salariale dintre drepturile salariale determinate şi cuvenite potrivit prezentei hotărâri şi cele încasate începând cu data de 01.01.2019, conform eşalonării prevăzute în art.4 din OUG nr.48/2022, diferenţe actualizate cu rata indicelui de inflaţie de la data scadenţei fiecărui drept salarial component până la data plăţii efective. Obligă pârâtul la plata către reclamanţi a dobânzii legale penalizatoare, aferentă drepturilor salariale acordate conform prezentei hotărâri, de la data scadenţei fiecărui drept salarial component până la data plăţii efective. Cu apel în 10 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Bucureşti Secţia a VIII-a. Pronunţată astăzi 23.06.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 4325/2022 din 23.06.2022Având nevoie de timp pentru a delibera si pentru a da posibilitatea partilor sa depuna note scrise, amâna pronuntarea la data de 23.06.2022 Pronunţată astăzi 09.06.2022 prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.06.2022Având nevoie de timp pentru a delibera si pentru a da posibilitatea partilor sa depuna note scrise, amâna pronuntarea la data de 09.06.2022 Pronunţată astăzi 26.05.2022 prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.05.2022Având nevoie de timp pentru a delibera si pentru a da posibilitatea partilor sa depuna note scrise, amâna pronuntarea la data de 26.05.2022 Pronunţată astăzi 19.05.2022 prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.05.2022