A************ J******** A F********* P****** N****
PetentO****** D****** D*****
FăptuitorÎn temeiul art. 341 alin. 6 litera b Cod procedură penală, admite plângerea formulată de petenta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi – prin A************ J******** A F********* P****** N**** împotriva Ordonanţei de clasare nr. 30/P/2018 din data de 29.01.2021 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, menţinută prin Ordonanţa nr. 42/II-2/2021 din data de 02.07.2021 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ. Desfiinţează soluţiile de clasare contestate şi, în consecinţă: Trimite cauza la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, pentru a completa urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. 1 litera b (omisiunea evidenţierii, în tot sau în parte, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate) şi art. 9 alin. 1 litera c (evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive) din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale (făptuitor O****** D****** D*****). În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În temeiul art. 341 alin. 8 Cod procedură penală, prezenta încheiere este definitivă. Pronunţată azi, 07.04.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia subiecţilor procesuali şi a procurorului prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere finala dezinvestire 76/2022 din 07.04.2022În baza prevederilor art. 405 alin. 2 Cod procedură penală, amână pronunţarea la data de 07.04.2022, ora 12:00, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată azi, 23 Martie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.03.2022În baza art. 405 alin. 2 Cod procedură penală, stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 23.03.2022, ora 12:00, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.03.2022În temeiul art. 354 alin. 2 Cod procedură penală, pentru respectarea principiului continuităţii completului de judecată, amână judecarea cauzei la data de 09 martie 2022, ora 10:00.
Incheiere de sedinta din 15.02.2022Faţă de lipsa de procedură cu suspectul, amână judecarea cauzei la data de 15 februarie 2022, ora 10:30, pentru când acesta va fi citat şi prin email, cu notă telefonică şi prin afişare la uşa instanţei.
Incheiere de sedinta din 18.01.2022