S* D********** P* G****** S**
ReclamantS* H**** & V*** S**
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată având ca obiect pretenţii, astfel cum a fost formulată, de reclamantul S.C. DISTRIBUTIE PE GUSTATE S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. HARIS & VERA SRL. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 1.244,82 lei reprezentând contravaloare marfă livrată, conform facturilor fiscale facturii seria DPG_F nr. 451502/27.04.2021, sumă la care urmează a se calcula dobânda legală, începând cu data scadenţei facturii, până la data achitării integrale a debitului. Obligă pârâtul să ramburseze reclamantului cheltuielile de judecată în sumă de 97 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la data comunicării hotărârii, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Fete?ti. Pronunţată astăzi, 29 iulie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei
Hotarare 730/2022 din 29.07.2022Amână pronunţarea la data de 29.07.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.07.2022amână pronunţarea la data de 14.07.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.06.2022amână pronunţarea la data de 29.06.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.06.2022amână pronunţarea la data de 14.06.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.05.2022amână pronunţarea la data de 30.05.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.05.2022amână pronunţarea la data de 16.05.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.05.2022