S******** V***** P****
ReclamantD******* G******* D* I******* Ş* T*** L***** S***** 4
PârâtS******** V***** P**** - A**** D* A********
ReclamantÎn baza art. 413 pct. 1 CPC, dispune suspendarea prezentei cauze până la soluţionarea definitivă a cauzei ce formează obiectul dosarului cu nr. 2152/2/2021 aflat pe rolul Tribunalului Bucure?ti – Secţia de Contencios Administativ şi Fiscal. Cu drept de a formula recurs pe toată perioada suspendării cauzei. Cererea se va depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a de Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei. astăzi, 16.05.2022.
Incheiere suspendare din 16.05.2022Respinge exceptia litispendentei faţă de cererea de chemare in judecata ce formeaza obiectul dosarului nr. 2152/2/2021 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a Contencios Administrativ şi Fiscal, ca neintemeiată În temeiul art.107 alin.1 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, astfel cum a fost modificat, constatând că pe rolul acestei instanţe a fost inregistrat anterior dosarul nr. 34378/3/2021 la data de 26.11.2021 privind aceleaşi părţi şi acelaşi obiect dedus judecaţii, dispune înaintarea cauzei completului C 45 Fond CA din cadrul secţiei a II-a de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată azi, 05.04.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 05.04.2022Amână pronunţarea la data de 05.04.2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor conform art. 396 alin. 2 C.pr.civ., prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.03.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.03.2022