G********* C*****
ReclamantI************ T********* D* M**** I***
PârâtAmână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 16.02.2023 ora 10:00 pentru când se vor cita martorii cu mandat de aducere. Pune în vedere reprezentantului convenţional al reclamantului, ca în măsura în care unul dintre martori este în imposibilitate din punct de vedere medical să se prezinte în cadrul şedinţei, să fie depuse înscrisuri medicale la dosar, instanţa urmând să pună în discuţie procedura de urmat. Se va emite adresă către parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani cu men?iunea să precizeze care este stadiul de soluţionare al plângerii ce face obiectul dosarului 3565/P/2020
Incheiere de sedinta din 19.01.2023Încuviin?ează proba testimonială solicitată de către reclamant. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 19.01.2023 ora 10:00, sala VII, etajul 4, în vederea administrării probei testimoniale.
Incheiere de sedinta din 10.11.2022Prorogă pronunţarea asupra probei testimoniale solicitată de reclamant, pentru următorul termen de judecată. Încuviinţează proba cu înscrisuri atât pentru reclamant, cât şi pentru pârât şi pune în vedere reclamantului prin apărător ales, ca până la următorul termen de judecată să depună la dosar toate înscrisurile de care înţelege să se folosească în dovedirea acţiunii. Ia act că pârâtul nu mai are alte înscrisuri în afara celor depuse deja la dosar. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 10.11.2022 pentru ca pârâtul prin consilier juridic să comunice direct apărătorului ales al reclamantului, documentaţia de la Anexa 7.1 până la Anexa 9.10. Părţile au termen în cunoştinţă
Incheiere de sedintaHotărăşte Admite exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Iasi . Declină competenţa de soluţionare a plângerii formulate de reclamantul G********* C*****, in contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Iaşi in favoarea Judecatoriei Paşcani. Fără cale de atac. Pronuntata azi 26.11.2021 in conditiile art. 402 C.p.civ. prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de catre grefa instanţei.
Hotarare 908/2021 din 26.11.2021