Dosar 36/248/2021 din 21.01.2021

agresiunea sexuală (art.219 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 36/248/2021
Data dosar:
21.01.2021
Instanta:
Judecătoria Întorsura Buzăului
Departament:
-
Obiect:
agresiunea sexuală (art.219 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 02.07.2021 la ora 14:00

    Complet: C arestaţi 1-pronunţări
  • Condamnare

    În baza art.219 al.1 ?i 2 lit.a ?i c cu aplic. art.35 al.1, art.36 Cod penal, condamnă inculpatul G**** G*******, cercetat în stare de arest preventiv, în prezent deţinut în Penitenciarul Codlea, în baza mandatului de arestare preventivă nr.1/UP/01.10.2020 emis de Judecătoria Întorsura Buzăului, la pedeapsa de 4 ani ?i 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală. În baza art.66 al.1 lit.a, b, n şi art. 67 al.2 Cod penal, aplică inculpatului G**** G******* pedeapsa complementară a interzicerii următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a comunica cu victima Anonimizat, pe o perioadă de 5 ani, în condiţiile prevăzute de art.68 Cod penal. În baza art.65 Cod penal, aplică inculpatului G**** G******* pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 al.1 lit.a, b, n Cod penal: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a comunica cu victima Anonimizat, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art.65 al.3 Cod penal. În baza art.218 al.1 ?i 3 lit.a ?i c Cod penal cu aplicarea art.5 Cod penal, condamnă inculpatul G**** G******* la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infrac?iunii de viol. În baza art.66 al.1 lit.a, b, n şi art. 67 al.2 Cod penal, aplică inculpatului G**** G******* pedeapsa complementară a interzicerii următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a comunica cu victima Anonimizat, pe o perioadă de 5 ani, în condiţiile prevăzute de art.68 Cod penal. În baza art.65 Cod penal, aplică inculpatului G**** G******* pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 al.1 lit.a, b, n Cod penal: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a comunica cu victima Anonimizat, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art.65 al.3 Cod penal. În baza art.197 Cod penal condamnă inculpatul G**** G******* la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infrac?iunii de rele tratamente aplicate minorului. În baza art.66 al.1 lit.a, b, n şi art. 67 al.2 Cod penal, aplică inculpatului G**** G******* pedeapsa complementară a interzicerii următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a comunica cu victima Anonimizat, pe o perioadă de 3 ani, în condiţiile prevăzute de art.68 Cod penal. În baza art.65 Cod penal, aplică inculpatului G**** G******* pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 al.1 lit.a, b, n Cod penal: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a comunica cu victima Anonimizat, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art.65 al.3 Cod penal. În baza art.38 al.1, 2 raportat la art.39 al.1 lit.b Cod penal, aplică inculpatului G**** G******* pedeapsa cea mai grea (6 ani închisoare), la care se va adauga un spor de 2 ani şi 11 luni, reprezentând 1/3 din celelalte pedepse (însumând 8 ani ?i 9 luni închisoare) pedeapsa rezultantă principală fiind astfel de 8 ani ?i 11 luni închisoare. În baza art.45 al.3 lit.a Cod penal, aplică pe lângă pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 11 luni pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 al.1 lit. a, b, n Cod penal, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a comunica cu victima Anonimizat, pe o perioadă de 5 ani, în condiţiile prevăzute de art.68 Cod penal. În baza art.45 al.5 raportat la art.45 al.3 lit.a Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 al.1 lit. a, b, n Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a comunica cu victima Anonimizat), pe durata şi în condiţiile prevăzute de art.65 al.3 Cod penal. În baza art.72 al.1 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată de 8 ani şi 11 luni închisoare, durata reţinerii şi a arestării preventive din data de 01.10.2020 la zi. În baza art.399 al.1 Cod procedură penală menţine măsura arestării preventive a inculpatului G**** G*******, arestat în baza mandatului de arestare nr.1/01.10.2020 emis de Judecătoria Întorsura Buzăului. În temeiul art.7 din Legea nr.76/2008 va dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul G**** G******* necesare în vederea introducerii profilului său genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art.5 al.5 din Legea nr.76/2008, îl va informa pe inculpatul G**** G******* cu privire la faptul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului său genetic. În baza art.397 al.1 Cod procedură penală raportat la art.19 şi art.25 al.1 Cod procedură penală, respectiv ale art.1349 Cod civil şi urm, admite în parte acţiunea civilă formulată de procuror în numele persoanei vătămate Anonimizat şi obligă inculpatul G**** G******* să plătească persoanei vătămate Anonimizat suma de 120.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune morale. În baza art.274 al.1 Cod procedură penală obligă inculpatul G**** G******* la plata sumei de 5.860,6 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art.274 al.1, teza ultimă Cod procedură penală, suma de 940 lei, cu titlu de onorariu apărător din oficiu pentru persoana vătămată minoră, avocat Brutcă Ioana Liliana, în fază camerei preliminare ?i a judecă?ii vor rămâne în sarcina statului şi urmează a fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Covasna. Cu drept de a formula apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronun?ată în ?edin?ă publică, azi, 2 iulie 2021.

    Hotarare 36/2021 din 02.07.2021
  • Sedinta din data de 29.06.2021 la ora 11:30

    Complet: C arestaţi 1
  • Amână pronunţarea

    Stabileşte termen pentru pronunţare la data de 02 iulie2021. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29 iunie 2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.06.2021
  • Sedinta din data de 22.06.2021 la ora 13:00

    Complet: C arestaţi 1
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 22.06.2021
  • Sedinta din data de 08.06.2021 la ora 14:00

    Complet: C arestaţi 1
  • Amână cauza

    Încuviinţează suplimentarea probatoriului cu martorii Cotinghiu Denisa şi Ganea Laura. Pune în vedere apărătorului ales al inculpatului să depună la dosarul cauzei adresele de citare pentru martorii propuşi. Încuviinţează efectuarea testului poligraf. Se emite adresă către IPJ Braşov - Serviciul criminalistică, în vederea efectuării testului poligraf. Amână judecarea cauzei la data de 22 iunie 2021, ora 13:00, sala P, complet C arestaţi1, dată pentru care părţile primesc termen în cunoştinţă, urmând a fi citat inculpatul şi martorii încuviinţaţi, după indicarea adreselor de citare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08 iunie 2021.

    Incheiere de sedinta din 08.06.2021
  • Sedinta din data de 18.05.2021 la ora 11:00

    Complet: CP1
  • Amână cauza

    Ia act de faptul că inculpatul contestă probele administrate în cursul urmăriri penale, respectiv declaraţiile sale, ale persoanei vătămate şi ale martorilor şi solicită readministrarea acestora în faţa instanţei de judecată, în virtutea principiului nemijlocirii probelor în procesul penal. Stabileşte ca persoana vătămată A********* 1 să fie audiată în şedinţă nepublică, în prezenţa unui psiholog şi fără a fi prezentă în sala de judecată. Se emite adresă către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Covasna pentru desemnarea unui psiholog în vederea asistării persoanei vătămate la audiere, cu menţiunea că dosarul cauzei poate fi studiat de psihologul desemnat la sediul instanţei, iar prezenţa acestuia la termenul de judecată fixat să se facă cu o oră înainte de ora stabilită pentru a se lua legătura cu persoana vătămată minoră. Pune în vedere martorilor prezenţi să se prezinte la termenul de judecată care se va acorda întrucât nu vor mai fi citaţi. Amână judecarea cauzei la data de 8 iunie 2021, ora 14:00, sala P, complet C arestaţi1, dată pentru care părţile şi martorii încuviinţaţi primesc termen în cunoştinţă, urmând a fi citat inculpatul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18 mai 2021.

    Incheiere de sedinta din 18.05.2021
  • Sedinta din data de 13.04.2021 la ora 12:00

    Complet: CP1
  • Amână cauza

    Ia act de faptul că persoana vătămată îşi însuşeşte constituirea de parte civilă, formulată de către Ministerul Public în cursul urmăririi penale, cu suma de 250.000 lei, reprezentând prejudiciu moral. Încuviinţează pentru Ministerul Public reaudierea părţilor şi a martorilor G***** E**** F******, Gândac Georgeta Mariana şi Vilău Silviu Nicolae. Încuviinţează pe latură civilă, pentru persoana vătămată, proba testimonială cu audierea martorei Gândac Georgeta Mariana. Amână judecarea cauzei la data de 18 mai 2021, ora 11:00, sala P, complet CP1, dată pentru care părţile primesc termen în cunoştinţă, urmând a fi citaţi inculpatul şi martorii încuviinţaţi. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13 aprilie 2021.

    Incheiere de sedinta din 13.04.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD