l****** N*** C* V*****
InculpatÎn temeiul art.29 alin.4 din Legea nr.47/1992 privind Organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.190 alin.8 din Legea 135/2010 privitoare la Codul de procedură penală, invocată de inculpatul N.V., prin apărător ales av. D.R. din cadrul Baroului Bihor. Prezenta încheiere nu este supusă nici unei căi de atac . Pronunţată în camera de consiliu, azi, 23 iunie 2021. În temeiul art.345 alin.1 şi 2 C.pr.pen. respinge ca neîntemeiate cererile şi excepţiile formulate de inculpatul N.V., prin apărător ales, av. D.R. din cadrul Baroului Bihor. În temeiul art.346 alin.2 C.pr.pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.120/P/2019 din data de 29 martie 2021 emis de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj privind pe inculpatul N.V., cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă incriminată de art.336 alin.1 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul N.V., urmând a se stabili termen de judecată după rămânerea definitivă a prezentei încheieri. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare conform dispoziţiilor art.347 alin.1 C.pr.pen. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, azi, 23 iunie 2021.
Incheierefinalacamerapreliminara12/2021 din 23.06.2021