P**** M******
ReclamantP**** I*****
ReclamantI******** J********
PârâtÎ***** C**** D* C****** Ş* J*******
PârâtA********** N******** P***** R********** P*************
PârâtRespinge ca inadmisibilă cererea de reluare a judecăţii în dosarele nr.4943/2/2019 şi dosar 36211/3/2017 ale Curţii de Apel Bucureşti şi de obligare a pârâtei ANRP la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire. Respinge cererea având ca obiect anularea Rezoluţiilor nr. 21-899/13.04.2021 şi nr. C-814/19.05.2021, formulată în contradictoriu cu pârâţii ANRP şi ÎCCJ, pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestora. Respinge cererea având ca obiect anularea Rezoluţiilor nr. 21-899/13.04.2021 şi nr. C-814/19.05.2021, formulată în contradictoriu cu pârâta I******** J********, ca neîntemeiată Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată azi, 08.11.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1599/2021 din 08.11.2021Amână pronunţarea la data de 08.11.2021, când pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.10.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.10.2021