P******** D* P* L**** J********** R*****
PetentD***** G******
Inculpat InculpatM**** N******
Parte vătămată PERSOANĂ VĂTĂMATĂS******* J******* D* U****** T*********
Parte civilă Parte civilăÎn temeiul art. 193, alin.2 din Codul penal, raportat la art. 375 şi art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală, Condamnă pe inculpatul D***** G******, la pedeapsa de 8 luni de închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de lovire ?i alte violen?e, prev. de art. 193, alin.2 din Codul penal. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen. interzice inculpatului (pe lângă pedeapsa închidorii de 8 luni) D***** G****** ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) şi h) C. pen. interzice inculpatului (pe lângă pedeapsa închidorii de 8 luni) ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 371 din Codul penal, raportat la art. 375 şi art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală Condamnă pe inculpatul D***** G******, la pedeapsa de 6 luni de închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de tulburare a lini?tii ?i ordinii publice, prev. de art. 371 din Codul penal. În baza art.39, alin.1, litera b Cod penal: Contope?te pedepsele aplicate inculpatului D***** G****** ?i stabile?te ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 10 luni de închisoare, formată din pedeapsa cea mai grea de 8 luni de închisoare la care se adaugă 1/3 din pedeapsa de 6 luni de închisoare. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen. interzice inculpatului D***** G****** ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) şi h) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. art.404, alin.4, litera a Cod procedură penală, Deduce din pedeapsa privativă de libertate aplicată inculpatului D***** G******, durata re?inerii preventive a acestuia de 1 zi (07.09.2020). În baza art.397 Cod de procedură penală coroborat cu art.20 şi art.25 Cod de procedură penală: Admite ac?iunea civilă exercitată de SPITALUL JUDE?EAN DE URGEN?Ă TÂRGOVI?TE, cu sediul în Târgovi?te, str.Tudor Vladimirescu, nr.48, jude?ul Dâmbovi?a. Obligă pe inculpatul D***** G****** să plătească păr?ii civile suma de 120 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare ocazionate de asisten?a medicală acordată persoanei vătămate M**** N******. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpatul D***** G****** la plata sumei de 900 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în cursul urmăririi penale ?i al judecă?ii. În baza art.275, alin.6 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare constând în onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului, av.Stoica Gheorghi?a din cadrul Baroului Dâmbovi?a, în cuantum de 313 lei, conform delega?iei seria DB nr.3176/2021, rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la de la comunicarea hotărârii, conform art. 410 Cod procedură penală. Pronunţată potrivit art.405, alin.1, teza a II-a Cod procedură penală, azi, 07.01.2022.
Hotarare 2/2022 din 07.01.2022Stabileşte deliberarea, pronunţarea şi redactarea hotărârii la data de 07.01.2022. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23.12.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.12.2021Stabileşte deliberarea, pronun?area şi motivarea la data de 23.12.2021. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23.11.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.11.2021Pentru administrarea probei cu înscrisurile în circumstanţiere, va amâna judecata cauzei şi va acorda un nou termene de judecată.
Incheiere de sedinta din 26.10.2021Pentru a se desemna un apărător din oficiu inculpatului, va amâna judecata cauzei şi va acorda un nou termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 28.09.2021Termen preschimbat pentru data de 28.09.2021.
În baza art. 68 rap. la art. 64 alin. (3) C.proc.pen., admite cererea de abţinere formulată de judecătorul Ră?canu Mihaela Voichi?a. În baza art. 110 alin. (2) din Hotărârea nr.1375/2015 a Consiliului Superior al Magistraturii, pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, dispune trimiterea dosarului spre repartizarea aleatorie a cauzei. Fără cale de atac. Pronun?ată în ?edin?ă publică, astăzi, 08.07.2021.
Incheiere abtinere din 08.07.2021