B******** T****** I***
ReclamantC****** M********
PârâtG***** I**** A***
PârâtZ***** C*********
PârâtC****** M******** c* d********* a*** l* S** M******* R***
PârâtÎncuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisuri şi pune în vedere acestora să depună la dosar cu cel puţin 10 zile înainte de următorul termen de judecată orice alte înscrisuri de care înţeleg să se folosească şi să facă dovada comunicării în acelaşi termen şi către cealaltă parte. Respinge cererile de încuviinţare a celorlalte probe solicitate. Pronun?ată prin punerea la dispoziţie prin intermediul grefei instanţei, azi, 21.12.2022.
Incheiere de sedinta din 21.12.2022amână pronun?area asupra probelor la data de 21.12.2022
Incheiere de sedinta din 15.12.2022pentru a se lua cunoştinţă de cererea reconvenţională şi a se timbra acestă cerere
Incheiere de sedinta din 13.10.2022În baza art. 200 alin. 3 C.proc.civ., anulează în parte cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul G***** I**** A***, pentru neîndeplinirea obligaţiilor privind regularizarea cererii. Cu drept de cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la data comunicării. Cererea de reexaminare poate fi depusă la Tribunalul Bucureşti. Pronunţată prin punerea la dispoziţie prin intermediul grefei, azi, 26.05.2022.
Incheiereanularecerere din 26.05.2022În baza art. 200 alin. 3 C.p.civ., anulează în parte cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul Z***** C*********", pentru neîndeplinirea obligaţiilor privind regularizarea cererii. Cu drept de cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la data comunicării. Cererea de reexaminare poate fi depusă la Tribunalul Bucureşti. Pronunţată prin punerea la dispoziţie prin intermediul grefei, azi, 20.05.2022.
Incheiereanularecerere din 20.05.2022