G******* T******
InculpatÎn baza dispoziţiilor art. 362 alin. 2 Cod procedură penală, raportat la art. 208 al.2 şi 4 Cod procedură penală, verifică şi constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului la domiciliu dispuse anterior, până la acest moment procesual, faţă de inculpatul G******* T******, În temeiul dispoziţiilor art. 362 al.1 raportat la art. 242 alin. 2 Cod procedură penală, dispune înlocuirea măsurii arestării preventive dispusă faţă de inculpatul G******* T****** cu măsura preventivă a controlului judiciar, prevăzută de art. 202 alin. 4 lit. b) Cod procedură penală, pe o perioadă de 60 de zile, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, măsura înlocuirii urmând a fi pusă în aplicare efectivă la momentul rămânerii definitive a prezentei încheieri. În baza art.215 alin.1 Cod procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad - Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art.215 alin.2 lit. a Cod procedură penală, impune inculpatului interdicţia de a depăşi limita teritorială a jude?ului Arad. În baza art.215 alin.2 lit. j Cod procedură penală, impune inculpatului interdicţia de a deţine, folosi sau purta arme. Atrage aten?ia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obliga?iilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza dispoziţiilor art. 215 al. 4 Cod procedură penală desemnează organul ce trebuie să realizeze supravegherea respectării de către inculpat a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar, IPJ Arad - Biroul supravegheri judiciare Arad. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din data de 19 mai 2021, ora 1200.
Incheiere finala dezinvestire din 19.05.2021