A****** G****** G***
ReclamantC******* N******** D* T*********** A****** R***** T**** S*
PârâtAdmite cererea de valoare redusă. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 250 euro (echivalent în lei la data plăţii la cursul BNR), reprezentând compensaţie pentru întârzierea zborului. Obligă pârâta la plata către reclamantă a dobânzii legale penalizatoare aferente debitului principal, calculată de la data de 12.10.2021 şi până la data plăţii efective a debitului Obligă pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată compuse din: suma 50 lei reprezentând taxa judiciară de timbru, suma de 20 lei reprezentând cost traducere înscrisuri şi suma de 100 euro onorariu de avocat (echivalent în lei la cursul BNR data plăţii – din data plăţii). Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Buftea, în situaţia exercitării căii de atac. Pronunţată azi, 15.11.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei.
Hotarare 16788/2022 din 15.11.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 15.11.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 31.10.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.10.2022Pentru îndeplinirea unor obligaţii, amână judecarea cauzei la data de 31.10.2022.
Incheiere de sedinta din 03.10.2022Repune cauza pe rol în vederea punerii în discuţie a excepţiei lipsei calităţii procesuale active. Stabileşte termen la data de 03.10.2022, în camera de consiliu, pentru când se vor cita părţile. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată astăzi, 24.06.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 24.06.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 24.06.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 10.06.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.06.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 10.06.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 25.05.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.05.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 25.05.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 18.05.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.05.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 18.05.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 06.05.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.05.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 06.05.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 20.04.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.04.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 20.04.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 13.04.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.04.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 13.04.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 28.03.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.03.2022