B*** S***** S* S****
PetentI************ L** C* S***** P******** A***
CreditorD******* D******
DebitorAdmite cererea de încuviin?are a executării silite formulată de petentul BEJA STERCA şi SANDU, prin executor judecătoresc Sandu Bogdan . Încuviinţează executarea silită, ce urmează a se efectua în toate modalităţile prevăzute de lege (poprire, executare silită mobiliară şi imobiliară), simultan sau succesiv, la cererea creditoarei INVESTCAPITAL LTD împotriva debitorului D******* D******, în temeiul titlului executoriu reprezentat de Contract de credit nr.20072221151515/19.12.2007 încheiar cu Banca Comercială Română SA, în vederea recuperării creanţei prevăzute în titlul executoriu, respectiv suma totală de 5.165,64 lei, reprezentând debit restant, precum şi a cheltuielilor de executare. În temeiul art. 666 alin. (4) Cod procedură civilă încuviinţarea executării silite produce efecte pe tot teritoriul ţării şi se extinde şi asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul dosarului de executare nr. 1823/SS/2021. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 16.12.2021.
Incheiere de executare silita 1643/2021 din 16.12.2021