Dosar 3717/117/2020 din 28.12.2021

infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3717/117/2020
Data dosar:
28.12.2021
Instanta:
Curtea de Apel Cluj
Departament:
Secţia penală şi de minori
Obiect:
infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 14.09.2022 la ora 11:00

    Complet: Completul 8A
  • Alte soluţii

    În baza art. 421 pct. 2 lit. a din Codul de procedură penală admite apelurile declarate de către inculpaţii D.G.M. şi C.G.C., împotriva sentinţei penale nr. nr. 380 pronunţată la data de 10.12.2021 de către Tribunalul Cluj, pe care o desfiinţează, în parte, cu privire la soluţionarea laturii penale a cauzei, şi cu privire la cheltuielile judiciare avansate de stat în primă instanţă, puse în sarcina inculpaţilor, şi pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite, Potrivit art. 5 Cod Penal rap. la dispoziţiile Deciziei nr. 265/06.05.2014 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial nr. 372/20.05.2014, constată că în cazul ambilor inculpaţi, legea penală mai favorabilă este Codul penal din 2014. Schimbă calificarea juridică a infracţiunii imputate inculpaţilor din infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c şi alin. 3 din Legea nr. 241/2005 (în varianta în vigoare la data epuizării activităţii infracţionale, respectiv februarie 2011), cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul Penal din 1969 (5 acte materiale), a art. 5 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod de Procedură Penală, în infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c şi alin. 3 din Legea nr. 241/2005 (în varianta în vigoare la data pronunţării prezentei decizii), cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul Penal din 2014 (5 acte materiale), a art. 5 alin. 1 Cod penal şi a art. 396 alin. 10 Cod de Procedură Penală În baza art. 396 alin. 6 din C.p.p. rap. la art. 16 al. 1 lit. f din C.p.p. încetează procesul penal faţă de inculpatul D.G.M., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c şi alin. 3 din Legea nr. 241/2005 (în varianta în vigoare la data pronunţării prezentei decizii), cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul Penal din 2014 (5 acte materiale), a art. 5 alin. 1 Cod penal şi a art. 396 alin. 10 Cod de Procedură Penală întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale. În baza art. 396 alin. 6 din C.p.p. rap. la art. 16 al. 1 lit. f din C.p.p. încetează procesul penal faţă de inculpatul C.G.C.pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c şi alin. 3 din Legea nr. 241/2005 (în varianta în vigoare la data pronunţării prezentei decizii), cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul Penal din 2014 (5 acte materiale), a art. 5 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod de Procedură Penală întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale. În baza art. 274 alin. 1 şi 2 Cod de procedură penală, reduce cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat în primă instanţă, puse în sarcina inculpatului D.G.M.la 1000 lei. În baza art. 274 alin. 1 şi 2 Cod de procedură penală, reduce cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat în primă instanţă, puse în sarcina inculpatului C.G.C. la 750 lei. Menţine restul dispoziţiilor din sentinţa apelată. În baza art. 421 pct. 1 lit. b din Codul de procedură penală respinge ca nefondate apelurile declarate de către Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj şi de către Statul Român prin Administraţia Naţională de Administrare Fiscală reprezentată de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj împotriva sentinţei penale nr. nr. 380 pronunţată la data de 10.12.2021 de Tribunalul Cluj. În baza art. 272, alin. 2, C. proc. pen., suma de 868 lei se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei d-nului avocat B.M., în calitate de apărător din oficiu al inculpatului C.G.C.În baza art. 272, alin. 2, C. proc. pen., suma de 868 lei se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei d-nului avocat B.I.A., în calitate de apărător din oficiu al inculpatului C.G.C. În baza art. 275 alin 2, C. proc. pen., obligă apelantul Statul Român prin Administraţia Naţională de Administrare Fiscală reprezentată de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj la plata sumei de 200 de lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, restul rămânând în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată prin punerea la dispoziţia inculpaţilor, părţii civile şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 14 septembrie 2022

    Hotarare 1130/2022 din 14.09.2022
  • Sedinta din data de 06.09.2022 la ora 11:30

    Complet: Completul 8A
  • Amână pronunţarea

    În baza art. 391 alin. 1 C.proc.pen., deliberarea, redactarea şi pronunţarea se fac la data de 14 septembrie 2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.09.2022
  • Sedinta din data de 28.06.2022 la ora 8:30

    Complet: Completul 8A
  • Repus pe rol

    Repune cauza pe rol pentru a discuta eventualele implicări ale deciziei CCR 358/2022 pentru data de 6 septembrie, ora 11:30, sala 155.

    Incheiere de sedinta din 28.06.2022
  • Sedinta din data de 23.06.2022 la ora 8:30

    Complet: Completul 8A
  • Amână pronunţarea

    În baza art. 391 alin. 1 C.proc.pen., deliberarea, redactarea şi pronunţarea se fac la data de 28 iunie 2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.06.2022
  • Sedinta din data de 09.06.2022 la ora 8:30

    Complet: Completul 8A
  • Amână pronunţarea

    În baza art. 391 alin. 1 C.proc.pen., deliberarea, redactarea şi pronunţarea se fac la data de 23 iunie 2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.06.2022
  • Sedinta din data de 19.05.2022 la ora 8:30

    Complet: Completul 8A
  • Amână pronunţarea

    În baza art. 391 alin. 1 C.proc.pen., deliberarea, redactarea şi pronunţarea se fac la data de 9 iunie 2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.05.2022
  • Sedinta din data de 03.05.2022 la ora 09:00

    Complet: Completul 8A
  • Amână pronunţarea

    În baza art. 391 alin. 1 C.proc.pen., deliberarea, redactarea şi pronunţarea se fac la data de 19 mai 2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.05.2022
  • Sedinta din data de 05.04.2022 la ora 09:00

    Complet: Completul 8A
  • Amână cauza

    Având în vedere cererea de amânare a cauzei formulată de inculpatul C.G.C. amână cauza pentru data de 3 mai 2022, ora 9:00.

    Incheiere de sedinta din 05.04.2022
  • Sedinta din data de 03.03.2022 la ora 9:00

    Complet: Completul 9A
  • Amână cauza

    Având în vedere cererea formulată de către inculpatul C.G.C amână judecarea cauzei.

    Incheiere de sedinta din 03.03.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD