R** & R** S*
ReclamantR*** M****
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta S.C. RCS & RDS S.A. în contradictoriu cu pârâtul R*** M****. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 284 lei reprezentând contravaloarea facturilor emise în perioada 07.01.2020 - 07.04.2020 şi la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere aferente debitului principal, începând cu cea de-a zecea zi a lunii următoare scadenţei fiecărei facturi şi până la data plăţii efective a debitului principal. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 2.648,22 lei reprezentând contravaloarea echipamentelor predate în custodie şi nerecuperate. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Oradea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 19.03.2021.
Hotararecameraconsiliu707/2021 din 19.03.2021Amână pronun?area pentru data de 19.03.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.03.2021