L****** M***** C*********
PetentÎn temeiul dispoziţiilor art. 529 şi urm. Cod procedură penală, admite cererea de reabilitare judecătorească formulată de către petentul L****** M***** C*********. Dispune reabilitarea judecătorească a petentului Lucescu Marcel Constasntin, cu privire la condamnarile dispuse prin sentinţa penală nr. 4 din 18.01.2013, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 13855/86/2012, menţinută prin decizia penală nr. 47 din 12.04.2013, pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. 13855/86/2012 şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2707 din 13.09.2013, pronunţată de Î.C.C.J. în dosarul nr. 13855/86/2012. În baza art.169 alin.1 Cod penal, încetează interdicţiile, decăderile şi incapacităţile care rezultă din condamnări. În baza prevederilor art. 537 Cod procedură penală, dispune efectuarea menţiunilor corespunzătoare pe sentinţa penală de condamnare, menţiuni care urmează a fi efectuate după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 275 alin 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispozi?ia păr?ii ?i a procurorului prin mijlocirea grefei instan?ei, astăzi,15.11.2021.
Hotarare 371/2021 din 15.11.2021Deliberarea şi pronunţarea vor avea loc la data de 15.11.2021, conform art. 391 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţă nepublică, astăzi 01.11.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.11.2021Deliberarea şi pronunţarea vor avea loc la data de 01.11.2021, conform art. 391 Cod proc. penală. Pronunţată în şedinţă nepublică, astăzi 20.10.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.10.2021