Dosar 3732/325/2021 din 10.02.2021

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3732/325/2021
Data dosar:
10.02.2021
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA a II -a CIVILĂ
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.09.2021 la ora 10:00

    Complet: C9C
  • Admite cererea

    Admite cererea pârâtei de sesizare a Curţii Constituţionale a României. În temeiul art.29 alin. 4 din Legea nr.47/1992 privind organizarea, şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 al. 3 din Legea 132/2017 prin raportare la art. 1 al. 5 şi art. 44 din Constituţie, respectiv art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului Respinge cererea pârâtei de suspendare a cauzei. Admite acţiunea formulată de reclamanta S.C. CAR SOLUTIONS SEDMA S.R.Lîn contradictoriu cu pârâta S********* D* A******** R********** C*** I******** S*, si intervenientul fortat T***** M**** R******, având ca pretentii. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 38.484,18 lei, reprezentând preten?ii, raportat la cuantumul despăgubirilor, în dosarul de daună RCA/TM/5681/2020. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 6222,02 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată azi, 07.09.2021, potrivit art. 396 alin. 2 din Codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. PREŞEDINTE

    Hotarare 10071/2021 din 07.09.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD