P****** M******
ReclamantC********* V*****
ReclamantV**** M******
ReclamantB****** L*******
ReclamantS***** G********* N**** J*** B*** C********
PârâtHOT. 08.11.2021 Admite cererea. Obligă pârâta să calculeze şi să achite reclamanţilor diferenţele de drepturi salariale decurgând din aplicarea unui procent de 10% corespunzător funcţiei de diriginte/învăţător (conform Anexei I, Capitolul I, Litera B, art.8 din Legea nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice), respectiv din aplicarea unui procent 25% corespunzător gradaţiei de merit (conform Anexei I, Capitolul I, Litera B, art.5 din Legea nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice), conform situaţiei personale de încadrare a fiecărui reclamant, la salariul de bază majorat (obţinut prin aplicarea art. 38 alin. 3 lit. a şi d precum şi prin aplicarea art. 38 alin. 4 ind.1 din Legea 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare), începând cu data de 01.01.2019 şi până la încetarea condiţiilor de acordare, drepturi ce vor fi actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare aferentă până la data plăţii efective. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 08.11.2021.
Hotarare 3964/2021 din 08.11.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 08.11.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 04.11.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.11.2021Faţă de imposibilitatea constituirii legale a completului de judecată, raportat la împrejurarea că doamna asistent juduciar Rodica Trăistaru se află în concediu medical, amână pronunţarea în cauză la data de 04.11.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 22.10.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.10.2021Faţă de imposibilitatea constituirii legale a completului de judecată, raportat la împrejurarea că doamna judecător - preşedinde de complet- Mihaela Cristina Grădinariu cât şi asitenţii judiciari - doamnele Rodica Trăistatu şi Aura Mihaela Baschinos se află în concediu medical, amână pronunţarea în cauză la data de 22.10.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 08.10.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.10.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 08.10.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 30.09.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.09.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 30.09.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 17.09.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.09.2021