G***** I********* S** P*** A** N**** R***
ReclamantN**** A************ c* d*** p****** a***
PârâtRespinge solicitarea pârâtului de suspendare a judecării prezentei cauze până la soluţionarea definitivă a cauzei penale ce face obiectul dosarului nr. 773/P/220 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, respectiv până la soluţionarea definitivă a cauzei civile ce face obiectul dosarului nr. 3004/111/2021* aflată pe rolul tribunalului Bihor cu termen la 11.01.2022. În baza art. 139 NCPC, admite excepţia conexităţii invocată de reclamantă cu privire la prezentul dosar faţă de dosar nr. 3004/111/2021*, aflat pe rolul Tribunalului Bihor, complet LM2, cu termen la 11.01.2022. Dispune conexarea prezentului dosar la dosar nr. 3004/111/2021* aflat pe rolul Tribunalului Bihor, complet LM6, cu termen la 11.01.2022 Cu cale de atac o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14.12.2021.
Incheiere finala dezinvestire 1479/2021 din 14.12.2021