S*** E***** C** S***
ReclamantP*** F******
PârâtConstată perimată cererea de valoare redusă formulată de reclamanta S*** E***** C** S*** în contradictoriu cu pârâta P*** F******. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţarea hotărârii se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, azi, 12 octombrie 2022, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 402 C.pr.civ.
Hotarare 1921/2022 din 12.10.2022În baza art. 242 al.1 C. pr. civ. dispune suspendarea cauzei. Cu apel pe toată durata suspendării. Pronunţarea hotărârii se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, azi 15 decembrie 2021, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 402 C.pr.civ.
Incheiere suspendare din 15.12.2021Face aplicarea prevederilor art. 167 C.pr.civ., privind citarea prin publicitate, la dosar regăsindu-se înscrisuri prin care se tinde a se dovedi că reclamanta a făcut tot ce i-a stat în putinţă, dar nu a reuşit, să afle domiciliul pârâtei sau un alt loc în care aceasta ar putea fi citată, potrivit legii. Dă eficienţă prevederilor art. 167 alin. 3 C.pr.civ. şi desemnează un curator special dintre avocaţii baroului, în condiţiile art. 58 C.pr.civ., căruia i se va comunica cererea de chemare în judecată, cu menţiunea că are dreptul de a formula întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicare, sub sancţiunea prevăzută de art. 208 C.pr.civ., aceea a dreptului de a mai propune probe şi de a mai invoca excepţii, în afara celor de ordine publică. Numeşte curator special pe avocat Ovidiu Mitu, conform planificării de permanenţă a Biroului de Avocaţi Câmpulung, în beneficiul cărăia fixează remuneraţie provizorie de 600 lei, în sarcina reclamantei. În acest sens pune în vedere reclamantei să achite remuneraţia provizorie a curatorului, în termen de 5 zile de la data pronunţării. De asemenea, în contextul aceloraşi dispoziţii legale, dispune citarea pârâtei la uşa instanţei, precum şi pe portalul instanţelor de judecată. Amână judecarea cauzei la 15 decembrie 2021. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Noiembrie 2021.
Incheiere de sedinta din 24.11.2021