M******** G****** F*****
InculpatP**** I***** L******
InculpatC****** E**** D*****
InculpatA******** L******** I***
InculpatP**** R***** V*******
InculpatDosar nr. 3744/338/2021 JUDECĂTORIA ZĂRNEŞTI DISPUNE: În baza art. 278 CPP, admite sesizarea din oficiu. Îndreaptă eroarea materială strecurată în dispozitivul sentinţei penale nr. 27/20.01.2023, pronunţată de Judecătoria Zărneşti în dosarul nr. 3744/338/2021, în sensul că se va consemna corect că : termenul de supraveghere de trei ani al suspendării executării pedepsei aplicată inculpatului P**** I***** L******, curge de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, iar nu de la data de 03.11.2020, cum din eroare s-a consemnat. Dispune efectuarea menţiunilor cu privire la îndreptarea erorilor materiale la sfârşitul actelor corectate. Cu apel odată în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 27.01.2023. PREŞEDINTE, Dosar nr. 3744/338/2021 JUDECĂTORIA ZĂRNEŞTI DISPUNE: În baza art. 278 CPP, admite sesizarea din oficiu. Îndreaptă eroarea materială strecurată în dispozitivul sentinţei penale nr. 27/20.01.2023, pronunţată de Judecătoria Zărneşti în dosarul nr. 3744/338/2021, în sensul că se va consemna corect că : termenul de supraveghere de trei ani al suspendării executării pedepsei aplicată inculpatului P**** I***** L******, curge de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, iar nu de la data de 03.11.2020, cum din eroare s-a consemnat. Dispune efectuarea menţiunilor cu privire la îndreptarea erorilor materiale la sfârşitul actelor corectate. Cu apel odată în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 27.01.2023. PREŞEDINTE,
Incheiere indreptare eroare materiala din 27.01.2023PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, HOTĂRĂŞTE: În baza art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 1 lit. e), cu aplicarea, în ordinea prevăzută de art. 79 alin. 3 din Codul penal, a art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală, art. 77 lit. a) şi d) şi art. 35 alin. 1 din Codul penal, condamnă pe inculpatul MARŞAVELA GABRIEL-FLORIN la pedeapsa de un (1) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (trei acte materiale). În baza art. 91 şi 92 din Codul penal, suspendă executarea pedepsei pentru un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 93 alin. (1) din Codul penal obligă pe inculpat ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Braşov, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. a) din Codul penal, impune inculpatului să urmeze un curs de pregătire şcolară, sau de calificare profesională. În baza art. 93 alin. (3) din Codul penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei mun. Săcele, sau în cadrul Complexului De Servicii Săcele, din cadrul DGASPC Braşov, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 96 din Codul penal, atrage atenţia inculpatului asupra revocării suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare, în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor impuse sau stabilite de lege. În baza art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 1 lit. e), cu aplicarea, în ordinea prevăzută de art. 79 alin. 3 din Codul penal, a art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală, art. 77 lit. a) şi d) şi art. 35 alin. 1 din Codul penal, condamnă pe inculpatul PREDA IONELA-LILIANA la pedeapsa de un (1) an şi şase (6) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (trei acte materiale). În baza art. 40 alin. 1 din Codul penal, constată că infracţiunea ce formează obiectul prezentei cauze este concurentă cu infracţiunea de furt, pentru care s-a stabilit pedeapsa de patru luni închisoare, dispunându-se faţă de inculpat amânarea aplicării pedepsei, prin sentinţa penală nr. 1478/21.10.2020, pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul penal nr. 2075/197/2020, definitivă la data de 07.11.2020, prin neapelare. În baza art. 89 alin. 1 din Codul penal, anulează amânarea aplicării pedepsei închisorii de patru luni, dispusă prin sentinţa penală sus-menţionată. În baza art. 89 alin. 1, raportat la art. 39 alin. 1 lit. b) din Codul penal, contopeşte pedeapsa de un an şi şase luni închisoare, stabilită prin prezenta sentinţă, cu pedeapsa de patru luni închisoare, stabilită prin sentinţa penală sus-menţionată şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, la care adagă un spor de o lună şi zece zile închisoare, reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă aplicată, aplicând în final inculpatului pedeapsa închisorii de 1 (un) an şi 7 (şapte) luni şi 10 (zece zile) închisoare. În baza art. 91, 92 şi art. 89 alin. 2 din Codul penal, suspendă executarea pedepsei pentru un termen de supraveghere de 3 ani, care curge de la data de 03.11.2020. În baza art. 93 alin. (1) din Codul penal obligă pe inculpat ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Braşov, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din Codul penal, impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială ,,Stop, gândeşte-te şi schimbă”, desfăşurat de Serviciul de probaţiune. În baza art. 93 alin. (3) din Codul penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Budila, sau în cadrul Primăriei mun. Săcele, pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare. În baza art. 96 din Codul penal, atrage atenţia inculpatului asupra revocării suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare, în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor impuse sau stabilite de lege. În baza art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 1 lit. e), cu aplicarea, în ordinea prevăzută de art. 79 alin. 3 din Codul penal, a art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală, art. 77 lit. a) din Codul penal, stabileşte pentru inculpatul PREDA ROXANA-VIRGINIA pedeapsa de zece (10) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În baza art. 83 şi 84 din Codul penal amână aplicarea pedepsei pentru un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. 1 din Codul penal, obligă pe inculpat ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Braşov, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 88 din Codul penal, atrage atenţia inculpatului că, în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau al săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, se va revoca amânarea şi se va dispune aplicarea şi executarea pedepsei stabilite. În baza art. 117 din Codul penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală, aplică inculpatului minor ARDELEANU LAURENŢIU-ILIE măsura educativă a stagiului de formare civică, pentru o durată de 4 (patru) luni, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 - 229 alin. (1), lit. e) din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) şi art. 113 alin. 3 din Codul penal. În baza dispoziţiilor art. 121 alin. 1 lit. a), e) din Codul penal, obligă pe inculpat să urmeze un curs de pregătire şcolară, precum şi să se prezinte la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta. Atrage atenţia inculpatului că în cazul neîndeplinirii obligaţiilor menţionate mai sus sau în cazul săvârşirii de noi infracţiuni, măsura educativă va fi înlocuită cu o măsură educativă mai grea. În baza art. 117 din Codul penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală, urmează a aplica inculpatului minor COVEŞAN ELENA-DENISA măsura educativă a stagiului de formare civică, pentru o durată de 3 (trei) luni, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt calificat, prev. de art. 32, raportat la art. 228 alin. 1 - 229 alin. (1), lit. e) din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) şi art. 113 alin. 3 din Codul penal. În baza dispoziţiilor art. 121 alin. 1 lit. a), e) din Codul penal, obligă pe inculpat să urmeze un curs de pregătire şcolară, precum şi să se prezinte la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta. Atrage atenţia inculpatului că în cazul neîndeplinirii obligaţiilor menţionate mai sus sau în cazul săvârşirii de noi infracţiuni, măsura educativă va fi înlocuită cu o măsură educativă mai grea. Respinge, ca inadmisibilă, acţiunea civilă exercitată fără dovada calităţii de reprezentant legal, în numele SC Pepco Retail SRL. În baza art. 274 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, obligă pe inculpaţi la plata sumei de câte 300 de lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 274 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, onorariul (în sumă de 2506 lei) avocatului din oficiu (Dudu Ioana Cristina) desemnat pentru inculpaţii minori, Coveşan Denisa şi Ardeleanu Laurenţiu, rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 20.01.2023. PREŞEDINTE,
Hotarare 27/2023 din 20.01.2023amână pronuntarea având în vedere volumul ridicat de activitate al completului
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.01.2023stabileste termen pentru deliberare, pronuntare si motivare la 13.01.2023
Incheiere de sedinta din 15.11.2022lipsa unui inculpat
Incheiere de sedinta din 06.09.2022angajarea unui apărător
Incheiere de sedinta din 10.05.2022