V***** G*******
ContestatorC*** J******** D* P***** V*****
IntimatAdmite contestaţia. Anulează decizia nr. 233526 din data de 09.11.2021 emisă de intimata C*** J******** D* P***** V*****. Obligă intimata să revizuiască pensia contestatorului prin luarea în calculul punctajului mediu anual a veniturilor brute realizate menţionate în certificatul nr. B29/06.09.2021 eliberat de S.C. UBERUM S.R.L, începând cu data de 01.10.2021. Obligă intimata să plătească contestatorului suma reprezentând diferenţa dintre pensia legal cuvenită şi cea efectiv încasată, începând cu data de 01.10.2021, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, precum şi dobânda legală penalizatoare de la data scadenţei debitului datorat lunar, începând cu data menţionată anterior şi până la data plăţii efective. Obligă intimata la plata către contestator a sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Tribunalul Vâlcea. Pronunţată în şedinţa de azi, 07.04.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 764/2022 din 07.04.2022Amână pronunţarea la data de 7 aprilie 2022. Pronunţată în şedinţa de astăzi, 24.03.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.03.2022