O***** S*****
IntimatÎn temeiul art. 298 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, republicată, recunoaşte decizia de impunere a sancţiunii pecuniare emisă de Polizeiprasidium Rheinpfalz, ZBS din data de 29.10.2019, definitivă la data de 03.03.2020, prin care intimatului O***** S*****, , i-a fost aplicată sancţiunea financiară de 113,50 euro (fiind incluse şi cheltuielile judiciare sau administrative aferente hotărârii, în sumă de 28,50 euro) pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 41 alin. 1 raportat la Anexa 2, art. 49 Cod rutier; art. 24 din Legea privind traficul rutier; punctul 11.1.4 din Catalogul amenzilor contravenţionale. Potrivit art. 300 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, republicată, obligă intimatul O***** S***** la plata sumei de 539,88 lei, reprezentând contravaloarea sancţiunii financiare, de 113,50 euro, calculată la cursul valutar de la data pronunţării sancţiunii (respectiv .29.10.2019, dată la care cursul valutar era de 4,7567 lei pentru 1 euro). Dispune comunicarea către autoritatea emitentă şi Ministerul Justiţiei a unui exemplar al prezentei sentinţe penale, după rămânerea definitivă. În temeiul art. 305 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, republicată, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare copiei minutei. Pronunţată prin punerea minutei la dispoziţia intimatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 27.10.2021.
Hotarare 738/2021 din 27.10.2021Amână pronunţarea la data de 27.10.2021. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.10.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.10.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 12.10.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 27.09.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.09.2021