O**** R***** A*****
Făptuitor suspectÎn temeiul art. 246 alin. 13 rap. la art.315 al.2 lit.e C.pr.pen., art. 110 C.pen. respinge propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj prin Ordonanţa nr. 339/P/2019 din 28.05.2021 de dispunere faţă de intimatul O**** R***** A***** a măsurii de siguranţă a internării medicale. În temeiul art. 246 alin. 13 rap. la art. 245 alin. 2 şi 3 C.p.p., art. 109 C.pen. dispune obligarea la tratament medical a intimatului O.R.A. Conform art. 245 alin. 2 C.p.p. inculpatul are obligaţia să urmeze în mod regulat tratamentul medical prescris de un medic de specialitate, până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. În temeiul art. 572 alin. 2 rap. la art. 566 alin. 2 C.p.p. atrage atenţia inculpatului că are obligaţia să se prezinte de îndată la unitatea sanitară la care urmează să i se efectueze tratamentul, iar în cazul nerespectării măsurii luate se va dispune internarea medicală. În temeiul art. 272 al.1 C.pr.pen. stabileşte onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru intimat, în suma de 313 lei, care se va avansa din fondul special al Ministerului Justiţiei , Baroului Cluj – av.Bena Ana Maria. În temeiul art.275 al. 3 C.pr.pen cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi, 11.02.2022.
Incheierefinalacameraconsiliu189/2022 din 11.02.2022Stabileşte pronunţarea pentru data de 11.02.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.02.2022faţă de lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 27.01.2022faţă de lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 14.01.2022faţă de lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 09.12.2021faţă de lipsa raportului de expertiză şi faţă de lipsa intimatului
Incheiere de sedinta din 02.12.2021în vederea efecutării unui raport de expertiză medico-legală
Incheiere de sedinta din 11.11.2021preschimbă termenul pentru data de 16 septembrie 2021 amână cauza pentru 11 noiembrie 2021
Incheiere de sedinta din 14.10.2021amână cauza pentru data de 14 octombrie 2021, sala 31
Incheiere de sedinta din 16.09.2021