B******** P******** M********* S**
ReclamantA****** V******* L***
PârâtAdmite, în parte, acţiunea formulată de reclamanta B2KAPITAL PORTOFOLIO MANAGEMENT SRL în contradictoriu cu pârâtul A****** V******* L*** Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 4002,66 lei cu titlu de debit principal reprezentând contravaloarea serviciilor neachitate şi rate terminal. Respinge cererea reclamantei privind obligarea pârâtului la plata celorlalte sume solicitate, ca neîntemeiată. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 200 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru. Executorie. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Judecătoria Târgovişte. Pronunţată astăzi, 23.07.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 2965/2021 din 23.07.2021Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 23.07.2021. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.07.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.07.2021