R**** A******* O***** S***** V**** S****** R*
CreditorS* L****** T** S**
DebitorAdmite cererea de emitere a ordonanţei de plată formulată de creditoarea S.C. REGIA AUTONOMĂ OCOLUL SILVIC VALEA ŞIEULUI R.A.. în contradictoriu cu debitoarea SC LAVIONE TEX SRL. Obligă debitoarea să achite creditoarei, în termen 15 zile de la comunicarea prezentei hotărâri, penalităţi contractuale de întârziere în procent de 0,15% pe zi de întârziere, calculate asupra debitului principal începând cu data de 01.01.2020 şi până la data de 05.02.2021 şi în continuare, până la data plăţii efective. Obligă debitoarea să achite creditoarei, în termen 15 zile de la comunicarea prezentei hotărâri, penalităţi contractuale de întârziere în procent de 01,5% pe zi de întârziere, calculate asupra debitului principal începând cu data de 01.01.2020 şi până la data de 05.02.2021 şi în continuare, până la data plăţii efective. Cu drept de cerere în anulare pentru debitor, în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea în anulare se va depune la Judecătoria Bistriţa. Pronunţată astăzi, 22.12.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform dispoziţiilor art. 396 alin. (2) C.proc.civ.
Hotarare 2494/2021 din 22.12.2021amână pronunţarea în cauză pentru data de 22.12.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform dispoziţiilor art. 396 alin. (2) C.proc.civ.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.12.2021administrare probatoriu, ataşare dosar
Incheiere de sedinta din 27.10.2021