C**** D*****
PetentC**** M******
IntimatAdmite cererea formulată de petentul C**** D*****, în contradictoriu cu intimata C**** M******. Dispune delegarea temporară, pe o perioadă de 12 luni de la data rămânerii definitive a prezentei încheieri, a autorităţii părinteşti cu privire la minor către numita C**** M******. Pe această perioadă numita C**** M****** are drepturile şi îndatoririle părinteşti prevăzute de art. 487 şi urm. Cod Civil, respectiv dreptul şi îndatorirea de a creşte copilul, îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, psihică şi intelectuală, de educaţia, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia, potrivit însuşirilor şi nevoilor copilului, dreptul de a hotărî şi de a semna în legătură cu orice problemă de sănătate a minorului în faţa medicului de familie şi a altor unităţi medicale, de a-l reprezenta la instituţia de învăţământ, de a ridica alocaţia minorului, precum şi de a o reprezenta în orice problemă ce ar apărea în legătură cu minorul în faţa organelor competente. Dispune comunicarea prezentei hotărâri Primarului municipiului Oneşti, judeţul Bacău, în vederea îndeplinirii obligaţiilor prevăzute de Legea nr. 272/2004. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la pronunţare. Cererea de apel care se va depune la Judecătoria Oneşti. Dată în camera de consiliu. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, 06.08.2021.
Incheierefinalacameraconsiliu1484/2021 din 06.08.2021