Dosar 3777/115/2021 din 18.11.2021

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3777/115/2021
Data dosar:
18.11.2021
Instanta:
Tribunalul Caraș Severin
Departament:
Sectia I Civila
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.05.2022 la ora 13:00

    Complet: C9 (0) - CIVIL
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta S****** M****, în contradictoriu cu pârâta Grădiniţa cu Program Prelungit Bocşa şi în consecinţă: Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei despăgubiri, reprezentând daune interese sub forma dobânzii legale penalizatoare aferente diferenţelor de drepturi salariale cuvenite, rezultate din aplicarea şi calcularea majorării prevăzute la art. 8 din Anexa nr. I, Capitolul I, litera B - "Reglementări specifice personalului didactic din învăţământ" - la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, la salariul de bază aflat în plată, pentru perioada 01.01.2019 – 23.11.2020, începând cu data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective. Respinge celelalte pretenţii ale reclamantei. Fără cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Tribunalul Caraş-Severin.

    Hotarare 355/2022 din 20.05.2022
  • Sedinta din data de 25.03.2022 la ora 13:00

    Complet: C9 (0) - CIVIL
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 20.05.2022, interval orar 13:00-14:00.

    Incheiere de sedinta din 25.03.2022
  • Sedinta din data de 08.02.2022 la ora 09:00

    Complet: C3 (0) - CIVIL
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 25.03.2022 interval orar 13-14

    Incheiere de sedinta din 08.02.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD