Dosar 3777/208/2021 din 12.10.2021

conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3777/208/2021
Data dosar:
12.10.2021
Instanta:
Judecătoria Caransebeș
Departament:
Dosare Penal
Obiect:
conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 21.02.2022 la ora 09:00

    Complet: C4 - PENAL A
  • Condamnare fără acord de recunoaştere

    În baza art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul Constantin Daniel, la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge(faptă din data de 25.10.2019). În temeiul art. 67 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), b ( dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) şi i (dreptul de a conduce autovehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere) din Cod penal, pe o perioadă de 2 ani, care începe să curgă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere, conform art. 68 alin. 1 lit. b C. pen. În baza art. 65 alin. 1 şi 3 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) b) şi i) Cod penal, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. În baza art. 335 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul Constantin Daniel la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere (faptă din data de 25.10.2019). În baza art. 335 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul Constantin Daniel la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere (faptă din data de 26.10.2019). În baza art. 334 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul Constantin Daniel la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat (faptă din data de 25.10.2019). În baza art. 334 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul Constantin Daniel la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat (faptă din data de 26.10.2019). În temeiul art. 38 alin. 1 C.pen. rap la art. 39 alin. 1 lit. b C.pen., contopeşte pedepsele stabilite şi aplică pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 luni închisoare, la care adaugă un spor de 12 luni închisoare, reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse (36 luni închisoare), inculpatul urmând să fie condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an şi 10 luni închisoare. În baza art. 45 alin. 1 C.pen rap. la art. 67 din Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a, b şi i Cod penal, pe o perioada de 2 ani, care se execută potrivit art. 68 alin. (1) lit. lit. b) C.pen., de la rămânarea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 45 alin. 1 şi 5 C.pen rap. la art. 65 din C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a, b şi i Cod penal care se execută potrivit art. 65 alin.3 C.p., de la rămânerea definitivă a hotărârii. În temeiul art. 91 C. pen., raportat la art. 92 alin. 1 C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante sus menţionate pe un termen de supraveghere de 2 ani. În temeiul art. 93 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune Caraş-Severin, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele serviciului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b C. pen. impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 C. pen., impune inculpatului obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile la una dintre următoarele două instituţii: Primăria com. Păltiniş sau AJOFM Caraş-Severin, în conformitate cu dispoziţiile art. 404 alin. 2 C. proc. pen. şi ale art. 57 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În temeiul art. 94 alin. 1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune Caraş-Severin. În temeiul art. 404 alin. 2 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse, neîndeplinirii integrale a obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, precum şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv revocarea suspendării şi executarea pedepsei. În baza art. 274 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 300 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 21.02.2022.

    Hotarare 58/2022 din 21.02.2022
  • Sedinta din data de 25.01.2022 la ora 09:00

    Complet: C4 - PENAL A
  • Amână pronunţarea

    În baza art. 391 raportat la 405 Cod procedură penală, stabileşte termen pentru deliberare, redactare şi pronunţare la data de 21.02.2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor, persoanei vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.01.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD