M***** F******
ReclamantC*** J******** D* P***** C********
PârâtAdmite contestaţia formulată de reclamanta M***** F****** împotriva deciziei nr. 408222/29.04.2021 privind acordarea pensiei pentru limita de vârstă, emise de pârâta C*** J******** D* P***** C********. Anulează decizia contestată şi obligă pârâta să emită o nouă decizie de stabilire a drepturilor de pensie în favoarea reclamantei prin valorificarea sumelor înscrise sub titlul de „total brut realizat” atestate de certificatul nr. 1119/30.03.2020 emisă de S.C. SICAR ARCHISERV S.R.L.. Obligă pârâta C*** J******** D* P***** C******** să plătească reclamantei suma netă rezultată din aplicarea sarcinilor fiscale asupra diferenţei de drepturi de pensie dintre pensia cuvenită si cea încasată, de la data de 01.04.2021 şi până la emiterea noii deciziei. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial. Executorie de drept, potrivit art. 448 alin. 1 pct. 4 Cod procedură civilă. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Constanţa, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 19 noiembrie 2021.
Hotarare 4213/2021 din 19.11.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 19.11.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 05.11.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.11.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 05.11.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 22.10.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.10.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 22.10.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 08.10.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.10.2021