B******** V******
InculpatÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE În baza art. 396 alin. 2 Cpp condamnă inculpata B******** V****** (nume anterior Godri) – ..., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. 1 C. pen, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cpp. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen., începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Alba, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. inculpata va fi obligată să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau de o instituţie din comunitate colaboratoare. În baza art. 93 alin. (3) C. pen. inculpata va fi obligată să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 80 de zile, în cadrul Primăriei Mun. Aiud sau al Spitalului de Pneumoftiziologie Aiud. În baza art. 94 C. pen. supravegherea inculpatei pe durata termenului de supraveghere va fi realizată de către Serviciul de Probaţiune Alba. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., anume asupra faptului că săvârşirea unei noi infracţiuni sau nerespectarea măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor stabilite în sarcina sa atrage revocarea suspendării şi executarea efectivă a pedepsei. În baza art. 274 alin. (1) Cpp obligă inculpata la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză în cuantum de 1200 lei. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată la 15.04.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatei şi a procurorului, prin grefa instanţei. Preşedinte,
Hotarare 365/2022 din 15.04.2022Amână pronunţarea la data de 15.04.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.03.2022Stabileşte termen de pronunţare la data de 18.03.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.02.2022