Ţ**** N******
ReclamantS* E****** R****** A******** R********** S*
PârâtL****** M****
IntervenientAmână pronunţarea în cauză la data de 13.02.2023. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 27.01.2023.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.01.2023lipsa de procedura cu pârâta
Incheiere de sedinta din 25.11.2022Admite în parte cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamant. Dispune eşalonarea taxei de timbru in cuantum total de 3028 lei, in 12 de rate lunare egale, in cuantum de 252,34 lei, plătibile începând cu luna mai 2022 până pe data de 25 a fiecărei luni. Pune în vedere reclaman?ilor dispoziţiile art. 14 alin. 2, art. 17, art. 18 şi art. 19 din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar. Dispune comunicarea prezentei încheieri, ce constituie titlu executoriu, organelor de executare ale unităţilor administrativ teritoriale in circumscripţia cărora îşi au reclamanţii domiciliul, pentru luarea in debit. Cu drept de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Judecătoria Buftea. Pronunţată, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 01.04.2022.
Incheiere de sedinta din 01.04.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 01.04.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 29.03.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.03.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 29.03.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 22.03.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.03.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 22.03.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 18.03.2022.
Amână pronunţarea în cauză la data de 18.03.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 10.03.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.03.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 10.03.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 25.02.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.02.2022