M**** N******
InculpatAdmite apelul formulat de inculpatul M**** N****** împotriva sentinţei penale nr.148 din 5.10.2021 pronunţată în dosarul nr.381/191/2021 de Judecătoria Blaj, pe care o desfiinţează în parte, în ce prive?te soluţia de condamnare a inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art.336 alin.1 C.pen. şi, procedând la judecarea cauzei în aceste limite: În baza art.396 alin.1, 4 C.proc.pen. raportat la art.83 C. pen. stabileşte pedeapsa de 1500 lei amendă (150 zile-amendă x 10 lei/zi-amendă) în sarcina inculpatului inculpatul M**** N****** ..., pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substan?e prevăzută de art.336 alin.1 C.pen. cu aplic.art.396 alin.10 C.pen. şi art.61 alin.4 lit.c C.pen. În baza art.83 alin.1 C.pen. amână aplicarea pedepsei pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art.84 C.pen., de 2 ani de la data pronunţării prezentei decizii. În baza art.85 alin.1 C.pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Alba la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.86 alin.1 C.pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art.85 alin.1 lit.c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Alba. În baza art.86 alin.2 C.pen. supravegherea executării obligaţiei prevăzute în art.85 alin.2 lit. b C.pen. se va face de Serviciul de Probaţiune Alba. În baza art.404 alin.3 C.proc.pen. atrage atenţia inculpatului că în situaţia nerespectării măsurilor de supraveghere ori a obligaţiei impuse sau a săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere se va revoca amânarea şi se va dispune aplicarea şi executarea pedepsei. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii. În baza art.275 alin.3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată azi, 30.12.2021, prin punerea la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 840/2021 din 30.12.2021stabile?te termen de pronun?are la data de 30 decembrie 2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.12.2021