B********* B* A* S**
DebitorB********* B* A* S***** P*** M***** I***** C****** I*********
DebitorS***** M****
CreditorO** D*********** A*** S**
CreditorA*** T****
CreditorPentru continuarea procedurii şi efectuarea demersurilor care se impun. În temeiul disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, Acordă termen administrativ de control, pentru când administratorul / lichidatorul judiciar va depune la dosar raport de activitate cu cel puţin 7 zile înainte de termenul acordat, la care va ataşa toate publicaţiile, inclusiv dovada publicării în B.P.I. a raportului de activitate întocmit, precum şi înscrisurile emise. Totodată, pune în vedere administratorului / lichidatorului judiciar să se prezinte (sau să delege un reprezentant care să se prezinte) periodic la Serviciul Arhivă, să verifice şi să ridice de la dosar duplicatele cererilor, dacă acestea există în duplicat, dacă nu să solicite Serviciului Arhivă copii de pe acestea, să le analizeze şi să ia măsurile ce se impun, măsurile luate să le insereze într-un raport pe care să-l depună la dosar şi să îl publice în B.P.I., dovezile de publicare urmând a le depune la dosar.
Rezolutie din 20.10.2022În temeiul disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, Acordă termen administrativ de control, pentru când administratorul / lichidatorul judiciar va depune la dosar raport de activitate cu cel puţin 7 zile înainte de termenul acordat, la care va ataşa toate publicaţiile şi înscrisurile emise. Totodată, pune în vedere administratorului / lichidatorului judiciar să se prezinte (sau să delege un reprezentant care să se prezinte) periodic la Serviciul Arhivă, să verifice şi să ridice de la dosar duplicatele cererilor, dacă acestea există în duplicat, dacă nu să solicite copii de pe acestea la Serviciul Arhivă, să le analizeze şi să ia măsurile ce se impun, măsurile luate să le insereze într-un raport pe care să-l depună la dosar şi să-l publice în B.I.P., dovezile de publicare în B.P.I. urmând a le depune la dosar.
Rezolutie din 19.05.2022Pentru continuarea procedurii şi efectuarea demersurilor care se impun. În temeiul disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, Acordă termen administrativ de control, pentru când administratorul / lichidatorul judiciar va depune la dosar raport de activitate cu cel puţin 7 zile înainte de termenul acordat, la care va ataşa toate publica?iile, inclusiv dovada publicării în B.P.I. a raportului de activitate întocmit, precum şi înscrisurile emise. Totodată, pune în vedere administratorului / lichidatorului judiciar să se prezinte (sau să delege un reprezentant care să se prezinte) periodic la Serviciul Arhivă, să verifice şi să ridice de la dosar duplicatele cererilor, dacă acestea există în duplicat, dacă nu să solicite Serviciului Arhivă copii de pe acestea, să le analizeze şi să ia măsurile ce se impun, măsurile luate să le insereze într-un raport pe care să-l depună la dosar şi să îl publice în B.P.I., dovezile de publicare urmând a le depune la dosar.
Incheiere de sedinta din 13.01.2022R O M Â N I A TRIBUNALUL TIMIŞ SECŢIA A II-A CIVILĂ DOSAR NR. 3823/30/2021 Hot. /29.09.2021 În temeiul art. 71 alin. (1) ?i (2) din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei ?i de insolven?ă. Dispune deschiderea procedurii simplificate a insolvenţei, prevăzută de Legea nr. 85/2014, faţă de debitoarea S.C. BREATHLESS BY AM S.R.L., cu sediul în sat Biled, nr. 282/E, cam. 1, jude?ul Timi?, înregistrată la Registru Comer?ului de pe lângă Tribunalul Timi? sub nr. J35/2368/2009, Cod Unic de Înregistrare RO 26282584. În temeiul art. 145 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, Dispune ridicarea dreptului de administrare al debitoarei. În temeiul art. 73 raportat la art. 45 alin. (1) lit. d), din Legea privind procedurile de prevenire a insolven?ei ?i de insolven?ă, văzând şi prevederile OUG nr. 86/2006, Desemnează lichidator judiciar provizoriu practicianul în insolvenţă S.C.P. M.B.S. INSOLV CONSULT I.P.U.R.L., cu sediul în Timi?oara, str. Eugeniu de Savoya nr. 7, ap. 4/A/I, judeţul Timi?, înregistrat la U.N.P.I.R. sub nr. 2A0509 şi în RFO 0509, având C.U.I. RO 28002281, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 64 din lege, cu o retribuţie de 5.000 lei + TVA, a cărui plată se va face din averea debitoarei, iar în lipsa disponibilităţilor în averea debitoarei, suma va fi plătită conform art. 39 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 din fondurile speciale aflate în administrarea UNPIR Timiş. În temeiul art. 147 din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei ?i de insolven?ă, Dispune notificarea deschiderii procedurii debitoarei, asociaţilor, acţionarilor, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Timiş, prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, în vederea efectuării menţiunii, precum şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi. Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor la 15.11.2021. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 23.11.2021. Pune în vedere lichidatorului judiciar provizoriu sa trimită spre publicare la Buletinul Procedurilor de Insolvenţă tabelul preliminar al creanţelor şi să depună la dosar dovada publicării lui. Debitoarea, creditorii şi orice altă parte interesată vor putea să formuleze contestaţii la tabelul preliminar al creanţelor, ce vor fi depuse la tribunal în termen de 7 zile de la publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a acestui tabel. Sub sancţiunea anulării, contestaţia va fi însoţită de dovada, în original, a achitării taxei de timbru în sumă de 200 lei, precum şi de toate înscrisurile de care partea înţelege să se folosească în dovedirea susţinerilor sale, cu arătarea oricăror alte probe care se solicită, cu excepţia celor care nu se află în posesia părţii sau nu sunt cunoscute la momentul formulării contestaţiei. Partea care formulează contestaţia trimite, cu confirmare de primire, câte un exemplar al contestaţiei şi al documentelor ce o însoţesc lichidatorului judiciar, creditorului a cărui creanţă se contestă, precum şi administratorului special. În cazul în care această obligaţie nu a fost respectată, judecătorul sindic va putea aplica, din oficiu, o amendă în condiţiile Codului de procedură civilă. Fixează termenul pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 20.12.2021. Fixează termenul limită pentru depunerea raportului privind cauzele ?i împrejurările care au dus la apari?ia stării de insolvenţă a debitoarei la data de 08.11.2021. Fixează data şedinţei adunării creditorilor la data de 29.11.2021, ora 12:00, la sediul lichidatorului şi convoacă creditorii debitoarei. Acordă termen dejudecată la data de 13.01.2022, sala 174, ora afi?ată pe portalul instan?ei de judecată, pentru când lichidatorul judiciar va depune la dosar raport de activitate cu cel puţin 7 zile înainte de termenul acordat, la care va ataşa toate publicaţiile şi înscrisurile emise. Totodată, pune în vedere lichidatorului judiciar să se prezinte (sau să delege un reprezentant care să se prezinte) periodic la Serviciul Arhivă, să verifice şi să ridice de la dosar duplicatele cererilor, dacă acestea există în duplicat, dacă nu să solicite Serviciului Arhivă copii de pe acestea, să le analizeze şi să ia măsurile ce se impun, măsurile luate să le însereze într-un raport pe care să-l depună la dosarul cauzei şi să îl publice în B.P.I., dovezile urmând a le depune la dosar. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii debitoarei, de către lichidatorul judiciar. Pune în vedere lichidatorului judiciar provizoriu să convoace Adunarea generală a acţionarilor, asociaţilor sau membrilor persoanei juridice, pentru desemnarea administratorului special, în termen de maximum 10 zile de la notificarea deschiderii procedurii. În temeiul art. 39 din Legea privind procedura de insolvenţă, Dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către lichidatorul judiciar. Eventualele disponibilităţile băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Executorie. Cu drept de apel în 7 zile de la comunicare. Apelul se va depune la Tribunalul Timiş. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din data de 29 Septembrie 2021. JUDECĂTOR SINDIC, CRISTINA CRĂCIUN
Hotarare intermediara 905/2021 din 29.09.2021