S*** B*****
ReclamantC*** J******** D* P***** B****** P*** R*********** L****
PârâtAdmite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile formulate pentru perioada ianuarie 2011- 01.01.2015. Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul SIMO BOGDAN în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Braşov prin reprezentat legal Diana Itu, Braşov, şi în consecinţă: Obligă pârâta să restituie reclamantului sumele reţinute cu titlu de CASS reţinută din indemnizaţia primită în baza Legii nr. 341/2004, pentru perioada 01.01.2015- mai 2020. Respinge restul pretenţiilor ca fiind prescrise. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 600 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 10.03.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 225/2022 din 10.03.2022Având în vedere imposibilitatea constituirii completului de judecată, amână pronunţarea pentru data de 10.03.2022, aceasta urmând a se realiza, în temeiul art.396 alin.2 Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.02.2022Amână pronunţarea pentru data de 24.02.2022, aceasta urmând a se realiza, în temeiul art.396 alin.2 Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.02.2022