B**** M******** M*****
Intimat ReclamantC***** D* A*** I***
Apelant PârâtM********* J********
Intimat PârâtDECIS 88 Admite apelul formulat de apelantul C***** D* A*** I***, împotriva sentin?ei civile nr. 1144/16.12.2020, pronun?ată de Tribunalul Galaţi. Schimbă în parte sentinţa în sensul în care la recalcularea drepturilor salariale se va aplica art. 38 alin. 6 din Legea nr. 153/2017. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Definitivă. Pronunţată astăzi, 10.02.2022, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 88/2022 din 10.02.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 10.02.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.01.2022În baza art. 520 alin. 4 C.proc.civ., suspendă judecarea cauzei până la soluţionarea sesizării înregistrate sub nr. 1267/1/2021 pe rolul ICCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării, care se va depune la Curtea de Apel Galaţi. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.09.2021.
Incheiere suspendare din 02.09.2021În conformitate cu prevederile art. 520 alin.4 din Codul de procedură civilă, suspendă judecata cauzei până la solu?ionarea sesizării înregistrată sub nr. 411/1/2021 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Cu recurs pe toată durata suspendării care se va depune la Curtea de Apel Galaţi.
Incheiere suspendare din 08.04.2021