B**** E***** C****************
ReclamantC******** J******* A**** C****** D* E******* A P********** A***** C* H******* A***
PârâtAdmite acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta BALEA ELENA, în contradictoriu cu pârâta COMISIA DE EVALUARE A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP ALBA - CONSILIUL JUDEŢEAN ALBA, şi în consecin?ă: Anulează Certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 6069/28.09.2021 emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Alba. Dispune reîncadrarea reclamantei în grad de handicap grav cu asistent personal, prin emiterea unui alt certificat, cu termen valabilitate 12 luni, începând cu 28.09.2021. Obligă pe pârâta să plătească reclamantului 25 lei, cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Alba, potrivit art. 490 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă. Dată la 18.10.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, potrivit art. 402 Codul de procedură civilă 2010.
Hotarare 564/2022 din 18.10.2022Amânat pronunţarea la data de 18.10.2022 din lipsă de timp pentru deliberare
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.10.2022Amânat la data de 04.10.2022, sala 5, orele 09:00, pentru comunicarea unui exemplar din raportul de expertiză medico-legală reclamantei.
Incheiere de sedinta din 21.06.2022Amânat la data de 21.06.2022 sala 5, orele 9:00 pentru efectuarea raportului de expertiză medico-legală încuviinţat în probaţiune
Incheiere de sedinta din 10.05.2022Repune cauza pe rol pentru discutarea probei cu expertiză medico-legală, având în vedere divergenţele dintre concluziile Fişei de evaluare psihologică nr.80/23.09.2021 şi Raportului de evaluare psihologică nr.780/30.08.2022. Fixează termen la 10.05.2022, sala 5.
Incheiere de sedinta din 07.04.2022Amânat pronunţarea la data de 7.04.2022, din lipsă de timp pentru deliberare
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.03.2022Amânat la 29.03.2022 pentru lipsă de procedură cu reclamanta
Incheiere de sedinta din 25.01.2022