H**** S****
InculpatÎn baza art. 396 alin. 1 şi 2 C. proc. pen. ?i art. 335 alin. 2 Cod pen., condamnă pe inculpatul H**** S**** la o pedeapsă de 9 (nouă) luni închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este suspendat sau a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, prev. şi ped. de art. 335 alin. 2 C.pen. (faptă din 23.08.2019). În temeiul art. 274 alin. 1 C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 700 lei, din care 169,6 lei în etapa urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, azi, 27.06.2022.
Hotarare 73/2022 din 27.06.2022În baza dispoziţiilor art.391 Cod procedură penală, stabileşte pronunţarea la data de 27.06.2022, când pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.06.2022În baza dispoziţiilor art.391 Cod procedură penală, stabileşte pronunţarea la data de 20.06.2022, când pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.05.2022În baza dispoziţiilor art.391 Cod procedură penală, stabileşte pronunţarea la data de 18.05.2022, când pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.04.2022În baza dispoziţiilor art.391 Cod procedură penală, stabileşte pronunţarea la data de 19.04.2022, când pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.02.2022Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 17.02.2022, ora 14.00, pentru când se revine cu adresă către autorită?ile din Spania şi se emite mandat de aducere pe numele martorului Bogos Ion.
Incheiere de sedinta din 20.01.2022Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 20.01.2022, ora 10.30, pentru când se emite mandat de aducere pe numele martorului Bogos Ion. Se solicită relaţii UAT Grozeşti şi Postului de Poliţie Cozmeşti.
Incheiere de sedinta din 16.12.2021Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 16.12.2021, ora 11.00, pentru administrarea probelor încuviinţate.
Incheiere de sedinta din 18.11.2021Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 18.11.2021, ora 12.00, pentru administrarea probei cu martori.
Incheiere de sedinta din 21.10.2021Amână cauza şi acordă termen la data de 21.10.2021, ora 15.00, pentru administrarea probelor propuse.
Incheiere de sedinta din 23.09.2021