O***** M* R**** D*****
InculpatÎn temeiul art. 362 alin. 2 C.p.p. raportat la art. 208 alin. 2, 4 C.p.p., constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispuse faţă de inculpatul OLARIU REMUS-DANIEL. Menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul OLARIU REMUS-DANIEL arestat preventiv şi încarcerat în Penitenciarul Aiud, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere, prev. şi ped. de art. 253 alin. 1 C.pen. şi distrugere, prev. şi ped. de art. 253 alin. 1 ?i 4 C.pen.; cu aplicarea prevederilor art. 38 alin. 1 C.pen, prin Încheierea penală nr.194/CC/13.05.2021, pronunţată în dosarul nr.3304/221/2021, pusă în executare în baza mandatului de arestare preventivă nr. 9/UP/2021 emis de Judecătoria Deva, până la următoarea verificare, dar nu mai târziu de 60 de zile de la pronunţarea prezentei încheieri. Respinge, ca neîntemeiate cererile de revocare a măsurii arestării preventive şi de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar, formulate de către inculpatul Olariu Remus-Daniel, personal şi ărin apărătorul ales. În baza disp. art.275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare în cuantum de 100 lei rămân în sarcina Statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 28.07.2021.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata din 28.07.2021