S* A*** L***** E**** S**
ReclamantS* E****** R****** A******** R********** S*
PârâtS*** F***** G*****
IntervenientAdmite cererea formulată de reclamanta AUTO LEADER EXPIM S.R.L., în contradictoriu cu pârâta EUROINS ROMANIA ASIGURARE-REASIGURARE SA, şi intervenientul forţat S*** F***** G*****. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 9480,64 lei reprezentând contravaloare despăgubiri, la care se adaugă penalităţi de întârziere aferente acestui debit principal, în cuantum de 0,2% pe zi, calculate de la data de 14.10.2021 până la data achitării debitului principal. Obligă pârâta la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi aferente debitului de 15929,98 lei de la data de 15.09.2021 până la data de 13.10.2021. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2580 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu de avocat. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi, 27.05.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 8825/2022 din 27.05.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 27.05.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 13.05.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.05.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 13.05.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 28.04.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.04.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 28.04.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 12.04.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.04.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 12.04.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 28.03.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.03.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 28.03.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 11.03.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.03.2022