Dosar 3883/86/2021 din 30.09.2021

litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3883/86/2021
Data dosar:
30.09.2021
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 25.01.2022 la ora 9:00

    Complet: C1 F Cont N
  • Admite in parte cererea

    Admite acţiunea în parte. Obligă pârâtul să emită o dispozitie prin care să-i acorde reclamantului gradul militar corespunzător vechimii acestuia în structurile M.A.I., respectiv căpitan, să-i recunoască vechimea acestuia în acest grad şi să-i plătească diferenţele salariale aferente, începând cu data de 09.07.2019. Respinge ca nefondat capătul de cerere privind plata drepturilor salariale pentru viitor până la acordarea uni grad superior. Cu drept de recurs. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 44/2022 din 25.01.2022
  • Sedinta din data de 13.01.2022 la ora 09:00

    Complet: C1 F Cont N
  • Amână pronunţarea

    Amână pronun?area pentru data de 25.01.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.01.2022
  • Sedinta din data de 30.12.2021 la ora 09:00

    Complet: C1 F Cont N
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru 13 ianuarie 2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.12.2021
  • Sedinta din data de 22.12.2021 la ora 09:00

    Complet: C1 F Cont N
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru 30 decembrie 2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.12.2021
  • Sedinta din data de 09.12.2021 la ora 9:00

    Complet: C1 F Cont N
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru 22 decembrie 2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.12.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD