B***** T*****
CondamnatÎn baza art. 587 C.proc.pen., admite cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat B***** T*****, în prezent deţinut in Penitenciarul Focşani. În temeiul art. 59 C.pen. si art. 60 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 5 Cod Penal, dispune liberarea condiţionată a condamnatului B***** T*****, din pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 229/2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti sector 1, secţia Penală pentru săvârşirea infracţiunii privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate prevăzută de Legea nr. 39/2003. Atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 61 din Codul penal din 1969 privind revocarea liberării condiţionate. Dispune punerea în libertate de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 552/2018 emis de Tribunalul Bucureşti sector 1, secţia Penală. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Ia act că petentul condamnat a fost asistat de apărător ales, avocat Duţă Cătălin Constantin din cadrul Baroului Vrancea. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 3 februarie 2021.
Hotarare 122/2021 din 03.02.2021