K**** D**
ContestatorRespinge ca inadmisibilă contestaţia la executare formulată de către condamnatul K**** D**, deţinut în Penitenciarul Miercurea Ciuc. În baza art. 275 alin. 2 C. pr. pen., obligă contestatorul să plătească suma de 400 de lei cu titlu cheltuieli judiciare. Dispune plata sumei de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat, din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 de zile de la comunicare. Pronunţată azi, 25.01.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia procurorului şi a părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 68/2022 din 25.01.2022Având în vedere faptul că, petentul nu a putut fi prezentat în faţa instanţei fiind în carantină medicală - COVID19, dispune amânarea cauzei şi revenirea cu citarea acestuia cu menţiunea prezenţa prin video conferinţă.
Incheiere de sedinta din 07.12.2021