N****** I***
InculpatDISPUNE: În baza art. 342 C.proc.pen. rap. la art. 35 C.proc.pen., constată competenţa materială, teritorială şi funcţională a Judecătoriei Paşcani în soluţionarea prezentei cauze. În baza art. 346 alin. 1 Cod proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani nr. 377/P/2021 din 28.07.2021 privind pe inculpatul NEM?ANU IOAN, cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, faptă prevăzută de art.336 alin.(1) C.pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul inculpatul NEM?ANU IOAN, cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, faptă prevăzută de art.336 alin.(1) C.pen. Copii de pe prezenta încheiere se vor comunica de îndată inculpatului şi procurorului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi 14 septembrie 2021.
Incheierefinalacamerapreliminara183/2021 din 14.09.2021